Stii cum e sa-ti pierzi halucinant istoria vietii? Asta nu deslusesc eu in acest moment. Mi-e greu sa mai tin in frau tot desfraul acesta inadecvat interiorului meu. Sunt prea plina...de goluri care se umplu dintr-o data cu mii si mii de lucruri insignifiante si cu alte sute de sentimente carora nu le gasesc definitia.
Si...pasesc din nou cu talpile goale pe asfaltul rece...ma trec firori pana in adancul cel mai adanc al firii mele...profit de simbioza dintre mine si acest pamant si cred ca asta e cauza dorintei mele arzatoare de a ma intinde pe spate sa simt raceala pana in maduva oaselor...Tind sa filosofez...cu...cuvinte fara importanta a ceea ce simt acum...Cred ca e obsedant, dar inainte de a scrie, incerc sa adulmec toate miresmele de afara...miroase a frig, salvie si trecut...si in mintea mea cred ca a ramas inhibata o singura imagine, o singura simtire, o singura voce, un singur miros, un singur si unic gust...buzele lui fragede,carnoase si calde impregnate cu esenta de parfum si fum de tigara care se clatina usor pronuntand un nume doar al meu... Imi vine sa opresc ticaitul asurzitor al mirilor noptii si sa frang cu dintii petalele trandafirilor acoperiti cu ceata, pe care tocmai i-am zarit dormind in glastra...
.....si ce rost daca asta simt mereu, daca asta vad in fiecare apus, si ce rost daca pasii mei duc mereu spre aceleasi locuri unde buzele acelea moarte ma striga si ma saruta neincetat, si ce rost daca totul e in spatele privirii mele si eu doar aduc timpul sa mai petreaca cateva momente alaturi de mine...
