Clarice

old picture of mine

        Se implinesc 7 ani de la contemplarea mea prelunga, dar intermitenta asupra unui supliciu care m-a legat de pamant cu mult inainte de a ma naste. Am asteptat in tihna ca un ascet ce asteapta un semn sau o revelatie, o lumina care parea intangibila, o lumina in fata careia eram doar o fiinta oarba. Mi-au ajuns mii de momente care dizolvau in timpul meu ramas, clipe pe care le credeam nefavorabile pentru a cerceta necuprinsul acestei lumi si credeam ca voi muri fara sa insemn in panteonul acestei vieti, fara sa trimit in templu, jertfa sufletului meu implinit. Aveam dreptul sa ma regasesc in cel mai insignifiant lucru de pe aceasta intrerupere a infinitului, stiam ca doar asa il voi demasca pe demiurg. Si totusi m-am incurcat in propriul paienjenis si am scapat prin reticenta si negarea propriului vis si am renuntat. Singura lumina care mi se parea inefabila, venita dintr-o umbra solemna, era lumina din biblioteca sau razele care ciocaneau la fereastra camarutei mele ascunse. Insa lumina s-a stins cand mi-au mutat sufletul, n-au vrut sa spuna unde l-au dus...
        Mi-am dat seama ca e dispersat in tot acest univers si ca-mi va fi greu sa-l recapat. Am gasit parti din el in flori, in miresme, in ape, in intuneric, in soapte...Si am incetat sa mai caut lucruri mari, le-am cautat pe cele mici, care pot fi pitite, care se pot numi minuni. Intreaga lume e o minune plina de minuni pentru ca nu i-am gasit  inca raspunsul. Pe acest drum lung, privirea mea patrunde in adancul lor, admira si sporeste minunea  din lucruri mici, evanescente...Si-ndemn rasaritul sa-mi lumineze firul purtator ca nu cumva sa le calc sau sa le zdrobesc in maini, in picioare, in mintea mea care nu poate cuprinde nemarginitul...Azi, ies din asternutul firii mele si las lumina sa strapunga ratiunea mea, astept sa infloreasca salcamul si sa plutesc pe ape si sa ma-mbie ploaia marului, sa ma doboare cerul....caci eu, "eu nu strivesc corola de minuni a lumii'', eu doar o las sa vietuiasca-n mine...

perp

mereu si mereu aceleasi drumuri...si cand sa ajung sa inteleg ca te vreau pe tine si cand ajung sa nu mai fiu confuza si cand ajung sa cred ca am un scop si pot avea motive sa zambesc si cand ajung sa cred ca ma pot deschide si cand sa ajung la tine, tu inchizi portile...