interior

Sunt azi ca si ieri o cladire inalta cu ferestre deschise doar la etaje ale stadiului meu. In timp ce trecutul imi deschidea ferestre spre niveluri superioare, momentul fiintei mele a inceput sa le-nchida si sa-mi blocheze chiar usa. Si asta doar pentru ca ma aflu intr-o depresie fara nume, fara leac...ma aflu intr-o mizerie a gandurilor si a simturilor mele...Sunt clipe in care sangele nu mai curge, ci se imprastie peste mainile mele care incearca disperate sa loveasca ferestrele...sa le deschida..Ma definesc cu numele si trasaturile unei stafide, supta de ultima picatura de substanta...Ma simt epuizata de propria teorie a fiintei, a gandurilor care au incetat sa mai existe...simt ca viata asta nemernica se pierde printre iluziile, visurile si sperantele mele...acum le vad ca pe niste himere ce vin din timpuri de pe vremea dacilor, a romanilor...simt ca s-au oprit acolo si nu mai au suflul ratacitor al luminii, al cunoasterii..simt pamantul cum ma ingroapa si-mi striveste mintea...greutatea ma copleseste si in loc sa dau la o parte totul...cu o mana intorc pamantul si cu alta imi tin rasuflarea...o tin pentru a opri timpul care a venit peste mine si-mi vorbeste ca un strain...caci nu am nimic in urma care sa ateste ca am existat...nu mi-am indeplinit misiunea...si lumea incepe sa se stinga...vin momente in care deschid ochii acoperiti de sudoarea putreda si imbacsita a solului...sunt momente in care sunt in picioare si iau viata de mana...o tin strans si-i ascund durerile si placerile in interiorul abisului meu...strapung buzele cu dintii-mi inclestati...si las sa simt...sa curga esenta existentei mele...si sa simt intr-adevar ca traiesc...insa acestea sunt momente rare care se pierd fara sa mai stiu...

http://www.youtube.com/watch?v=KLVq0IAzh1A