sinestezie

....sinestezia mintii in culori ; jocuri laice impletite cu dor ; povarnisuri zapacite de ger ; soluri intermitente in zile de mai ; gauri in vise de vanturi si pari de lemn inconjurati de franghii, de vitze, de maini sfasiate, atarnate de pomii lumii ; fete dormind pe ziduri, la malul ceresc al nordului ; cuiburi cu umplutura inimilor uscate de trambitzele plangerilor ; migdale intr-un cos cu miere ; fetze scrantite de oameni naivi, in lumea lor ; nemiluirea vietii de apoi stagnata intr-un etern purgatoriu ; muzica stearsa in surdul ecou al talangilor de pe valea seaca ; gangurit de pasari nocturne bantuind prin geamuri slinoase ; potriviri inerte in tracul mortuar al cuvantului stingher ; gustul timbrului uscat pe buza mainii sangerii ; cearcane incercanate in cercuri circulare pe cercurile ochilor incercanati de cercuri ; muza pictata a unui rechin tulbur in apa murdara a vasului sleit de vacuitate ; mise en scene in decoruri cordiale si palarii dominante in varfuri de salcam ; cuve, curve, curmale, cupoane cu miile, in miezul zilei in baie, in bar, in bale, in banca...; mituri primordiale in idoli, in statui repugnate de vreme, de timp, de oameni ; mesteri supusi in cadre de morga, in vechile manejuri, in spitele rotilor taraganate pe drumurile incinse ale verilor patrunzatoare de spic, tarana, iarba, iarba, iarba si cer de lana ; margini de clopote in momente Hugo-iene, in largi capodopere deasupra cortinelor stranse de noduri ; masti ponosite de hilaritati banale ; surasuri vagaboande, maretze in chipuri regesti ; sambete lecuite de biserici duminicesti, catolic-crestin-ateiste, minunatii ale rodului pamantesc cu ganduri epave si roi de minte fara inteles ; zaharuri in chiselnitze cu apa marunta, topita in zile de arshitza gurii, gatul uscat al vechilor fuhrer, in razboiul nemuritor al pielii, al maruntaielor, al telurilor drepte, fara rost, uitate de vii si de morti...

miros de trecut

       Mi-e dor...mi-e dor de propria mea si-a lui fiinta...
       Stii cum e sa-ti pierzi halucinant istoria vietii? Asta nu deslusesc eu in acest moment. Mi-e greu sa mai tin in frau tot desfraul acesta inadecvat interiorului meu. Sunt prea plina...de goluri care se umplu dintr-o data cu mii si mii de lucruri insignifiante si cu alte sute de sentimente carora nu le gasesc definitia.
     
       Si...pasesc din nou cu talpile goale pe asfaltul rece...ma trec firori pana in adancul cel mai adanc al firii mele...profit de simbioza dintre mine si acest pamant si cred ca asta e cauza dorintei mele arzatoare de a ma intinde pe spate sa simt raceala pana in maduva oaselor...Tind sa filosofez...cu...cuvinte fara importanta a ceea ce simt acum...Cred ca e obsedant, dar inainte de a scrie, incerc sa adulmec toate miresmele de afara...miroase a frig, salvie si trecut...si in mintea mea cred ca a ramas inhibata o singura imagine, o singura simtire, o singura voce, un singur miros, un singur si unic gust...buzele lui fragede,carnoase si calde impregnate cu esenta de parfum si fum de tigara care se clatina usor pronuntand un nume doar al meu... Imi vine sa opresc ticaitul asurzitor al mirilor noptii si sa frang cu dintii petalele trandafirilor acoperiti cu ceata, pe care tocmai i-am zarit dormind in glastra...
         .....si ce rost daca asta simt mereu, daca asta vad in fiecare apus, si ce rost daca pasii mei duc mereu spre aceleasi locuri unde buzele acelea moarte ma striga si ma saruta neincetat, si ce rost daca totul e in spatele privirii mele si eu doar aduc timpul sa mai petreaca cateva momente alaturi de mine...

cuget de septembrie

         Imi las mana sa cada din nou pe foia alba care mi-a fost intotdeauna cea mai buna confidenta...prietena de care imi amintesc doar la ore tarzii din noapte. Se intampla ca deseori sa-mi ratacesc jocul imprastiind niste cerneala pe o fila
galbuie care se deschide dintr-o carte cu coperti negre acoperite cu serpuiri fine de praf...Si acum insemn o ora, o secunda, o conserv intr-un singur cuvant insemnat pe trecerea timpului...Si imi e greu sa scriu, caci odata cu fiecare litera mai trece un an, o viata sau sapte...Si ma intreb oare cate mai am...Am stat cu gandul pironit si nu l-am lasat sa zburde pe aleea asta care se prelungeste de la inceputul verii...Am asteptat...si ce oare am asteptat? sa mi se implineasca visul care mi-a mangaiat pleoapele...? sa devin altcineva...? sa-mi limpezesc timpul care trece vertiginos pe langa chipul meu....caci sufletul ramanea static...sa-mi intalnesc celalalt pricipiu, sa devenim acelasi atom si sa ne dispersam in universul spiritual....?insa mi-am dat seama ca nu stiu in a cata viata traiesc si nici de ce toate iubirile mele trec ca si cum fiecare ar fi ultima...si trec din nou...pe aceeasi alee asupra careia s-a napustit vara acum trei secole...Mi se scurge zadarnicia prin albastrul inofensiv al ochilor galbeni...asprimea buzelor se pierde intr-un suras umed...a inceput ploaia...se umezeste pamantul sub genunchii mei...mi-e teama ca urmele mele se vor sterge...mi-e groaza, caci miroase obsedant a toamna...

      ....si inca mai sper sa-mi evadeze gandul din carapacea aceea moale a inconsistentei materiale...Mireasma de frunze de nuc si racoare...poate ca acolo mi-au strans suflul, intre cojile ale caror timp a sosit sa fie zdrobite...mi-e teama de tenebrele timpurii ale vietii si-mi incarc privirea cu lumina apusului plumburiu...noaptea, mi-e dor de cearcanele aurii ce se ivesc pe fetele copacilor inalti...iar ziua tanjesc dupa zgomot de ploaie solemna si abur rece al unui ceai de frunze moarte...inchid ochii si privesc prin ceata...opresc aerul sa mai strapunga trupul meu...si mor...mor coborandu-ma in abis asteptand sa prind viata odata cu ea, in neant...si zborul meu prin timp va fi acelasi cu avantul melancolic al frunzelor...purtat prin vazduh de-a lungul anilor...si de ce acum? ....
               .....pentru ca acum miroase obsedant a toamna...