Nici...

              Impingand pleoapa cu somnul, incerca sa ridice ceata ce se lasase paienjenis pe cornee si afara... Toma era asezat intr-o banca din spatele salii imense in care se tineau cursurile, incerca sa-si aplatizeze auzul ca sa prinda cuvintele pitigaiate si talambe ale profesoarei de franceza... vag si din ce in ce mai vag mai putea alege cateva sunete... sunetul trepidant al acelei ei care tocmai il parasise alerga printr-un canal si i se repeta ecoul atat de fugitiv incat amintirea lui se imputina cu cat secventele apareau suprapuse si imbinate si amestecate si dispersate... din cand in cand isi mai atintea privirea catrea tabla ascultand frazele lungi in franceza despre sintaxa...ziarul i se lipise de mana, iar transpiratia impregnase negreala in piele, baga ziarul in banca, stranse capul in maini si se uita pe fereastra... freamatul frunzelor si al oamenilor de partea cealalta a gemurilor inchise se reflecta in rumoarea sufocata a tinerilor care stateau langa el... se nelinisti dintr-o data, intr-un moment in care narile au fost atinse de esenta unui parfum de-al ei... i se parea in acelasi timp aberant si sinuos sa se mai gandeasca la niste sentimente care-i dauneaza, care-i provoaca o asemenea suferinta incontrolabila, dar atat de plictisitoare... Se tot saturase sa rastoarne amintirile si sa readuca de mii de ori imaginile in diferite siruri schimband doar elementele intre ele...Incepu sa se auda o muzica, o melodie care-i descria perfect povestea, isi afunda degetele in urechi nemaisuportand teroarea glasului care radea de suferinta lui...lasa capul pe banca si incepu sa-si analizeze cutele palmelor...se enerva si lovi cu palmele de lemnul bancii, observa atunci imprimarea, negrul tusului de ziar ii imprimase un nume, numele unei cantarete, care, coincident, era acelasi nume ca al ei... se simti obosit, obsedat... nu intelegea cum planeta ii juca durerea in picioare si in cercul ei metafizic se invarteau coincidente prevazute pentru el...amorti, i se facu rau, il durea capul, gandurile vroiau sa iasa, nu mai era loc, ii venea sa iasa prin el, sa se descatuseze...se molesi, fetele din fata lui desenau fluturi...parca ii vedea zburand pe o campie a copilariei lui...ce bine e sa fii copil si sa iubesti fluturii doar vara cand ii vezi plutind..atat, doar vara..Deschise ochii larg, ii misca, se uita spre geanta, o lua si pleca fara sa vada cum colegii si profesorul se uimesc vazandu-l cum iese fara sa zica nimic...merge cu gandul la camera lui, gandul pregnant se continua chiar si atunci cand intra pe usa...arunca geanta si deschide usa balconului...de ce trebuie sa mai existe inca o coincidenta atunci cand incetezi sa mai gandesti dureros, sa te aduca cu picioarele pe pamant sau sa te duca si mai departe de el...? Intrase un fluture in camera...fara sa stie ce face, sari spre el si-l stranse-n maini...deschise pumnul si-l vazu mort, strans, zdrobit...il arunca pe fereastra si-i aparu un ultim gand rasunator : "na ,Toma, tu n-o sa mai iubesti nici fluturii...nici vara...nici...niciodata..."

alB

 Cauta innebunita o foaie alba pe care sa-si astearna gandurile,o foaie fara limitari si fara prea multe formalitati...are prea multe ganduri bulversate in aceasta zi patimasa de soare de mai si umbra de toamna...se pleaca spre nelinistea asta a copacilor destramati de adiere, iar freamatul vesel o intristeaza, e prinsa intre patru pereti ingusti, deschisi spre cerul albastru si senin de afara...ii e gura amara de la atata fumat si ii e dor de rujul rosu ce o facea frumoasa...scanteie din soare se lovesc de picioarele ei putrezite de albeata, iar zambetul ei transformat in rataciri de uratenie meschina ii da confuzia unei bunatati inversunate, unei bunatati ranite...e o greata eterna in cursul acestei zile, si-ar lua geanta si ar pleca, dar nu inainte de a-si aseza in minte o perfectiune a chipului si a trupului ei uratit...si-ar da jos toata naturaletea asta intunecata si si-ar tencui trasaturi fara pete, imperfectiuni, s-ar imbraca in rochia frantuzeasca pe care nu o are si ar pleca ca o otilie pe campuri inflorite de maci...cate glasuri prostesti si sirene si alarme prea noi, prea moderne pentru ea...ar cadea in orice plasa acum, cu scarba, dar ar face-o ca sa treaca peste presiunea acestor ganduri agitate...n-are nevoie de liniste, are nevoie de motive de liniste si incredere in asternutul ei de azi...oricat de zvelta si-ar dori sa fie, azi se impiedica de propria ei piele...