Ploua marunt...Un urlet prelung se aude la cateva strazi mai departe...Cateva voci in preludiul nostalgic al noptii isi soptesc ganduri de mahnire...Pamantul se leagana odata cu balansul neincetat al crengilor...Se aud picuri rari, zapacind un ritm alert al ploii...dar ploua usor...e pe sfarsite ploaia...Se strecoara tremurul funebru al vantului...rasuna departarea...un orizont adus cu raceala picaturilor...caci este o vibratie umeda, adusa sa darame, sa miste faramele aparent moarte...Se leagana usor...Patrunde prin ea vantul si disperata, parca atinge un punct al infinitului, caci amortita se zbate sa arate o cale...s-a linistit...s-a resemnat...era o simpla ramura fara petale...
Primavara...noapte de primavara ploioasa...pete ce lucesc in lumina plapanda a nemuritorului...S-au scuturat toate petalele caisului...si urca spre cer, spre aripile copacului gol, un fir de ata...Ce limita si ce separa un simplu fir plumburiu, intermitent, ce refuza sa se destrame...? Un paianjen greoi si ud, batjocorit de ploaie, inainteaza...oare stie ce e absolutul...? poate el stie, poate absolutul lui e acolo sus...sus in varf...si daca firul se va rupe, va mai stii el ceva din toate astea...? va fi sfarsit...caci panza va ceda inainte de ultimul pas al sau...
Miroase teribil a ploaie...Ma obsedeaza acest gand...ca totul, ca toate clipele mele de acum depind de surasul jilav al unui chip primavaratic ce se arata printre culorile amestecate ale cerului...Parca ploua cu zaruri...latratul cainilor departe, departe...campii cu iarba ce se scutura de apa...si trupul meu gol parca se scalda in innorarea cerului de jos, atinge si mangaie, intins pe iarba, mladierile atipite ale luminilor lunatice...si boarea ma spulbera, se joaca cu fruntea si cu parul meu, imi inchide pleoapele si-mi intinde genele spre asfintit...siroaie de apa se intind si curg pe pielea trupului meu...se cufunda in mine si-n pamant...se adancesc si pier...Ma invelesc cu tacerea ierburilor si zumzaitul micutelor fapturi si...astept in invelisul meu de ploaie si primavara...astept sa ma ingroape in adancuri...las ploaia sa ma goleasca, sa ma spele, sa-mi ia gandurile, ratiunea, sa-mi ia sufletul...
Pastram un cantec firav in mine...acum il ingan odata cu ea, dar pe acesta nu ti-l voi darui niciodata, ci se va stinge odata cu mine...si-ti spun doar atat...adio, primavara...oare cand va fi sa vii...?
Primavara...noapte de primavara ploioasa...pete ce lucesc in lumina plapanda a nemuritorului...S-au scuturat toate petalele caisului...si urca spre cer, spre aripile copacului gol, un fir de ata...Ce limita si ce separa un simplu fir plumburiu, intermitent, ce refuza sa se destrame...? Un paianjen greoi si ud, batjocorit de ploaie, inainteaza...oare stie ce e absolutul...? poate el stie, poate absolutul lui e acolo sus...sus in varf...si daca firul se va rupe, va mai stii el ceva din toate astea...? va fi sfarsit...caci panza va ceda inainte de ultimul pas al sau...
Miroase teribil a ploaie...Ma obsedeaza acest gand...ca totul, ca toate clipele mele de acum depind de surasul jilav al unui chip primavaratic ce se arata printre culorile amestecate ale cerului...Parca ploua cu zaruri...latratul cainilor departe, departe...campii cu iarba ce se scutura de apa...si trupul meu gol parca se scalda in innorarea cerului de jos, atinge si mangaie, intins pe iarba, mladierile atipite ale luminilor lunatice...si boarea ma spulbera, se joaca cu fruntea si cu parul meu, imi inchide pleoapele si-mi intinde genele spre asfintit...siroaie de apa se intind si curg pe pielea trupului meu...se cufunda in mine si-n pamant...se adancesc si pier...Ma invelesc cu tacerea ierburilor si zumzaitul micutelor fapturi si...astept in invelisul meu de ploaie si primavara...astept sa ma ingroape in adancuri...las ploaia sa ma goleasca, sa ma spele, sa-mi ia gandurile, ratiunea, sa-mi ia sufletul...
Pastram un cantec firav in mine...acum il ingan odata cu ea, dar pe acesta nu ti-l voi darui niciodata, ci se va stinge odata cu mine...si-ti spun doar atat...adio, primavara...oare cand va fi sa vii...?
