In biserica regelui sta o statuie a unui candelabru etern ce lumineaza incaperea de decoruri...pe masa altarului sta trupul asiduu al timpului covarsitor, iar cercul tavanului lasa sa cada peste, picurii vascosi ai nudului. Vitraliile muzicale lasa reflexia colorata a hainelor regesti sa determine dispersia hanului din fatza preotiei...Covorul pardoselii fluiera sub talpi de Iisus si joaca in rotocoale fumul lumanarilor aprinse de tigara...Miros de cimbru, canepa, salvie si aiazma impreuneaza spiritul eteric al stindardului crestin imbalsamat de cadane in mierea trupurilor moastelor sfintite de alcoolul bodegilor crestine; facliile zbiara in raze pe peretii duhului, trezind simtzaminte de vraja si sacrificiu...Mortii depun ofrande si aprind lumanari pentru semeni, isi fac rugaciunea si pleaca din nou in pamant savarsind matanii...Muzica corului se aude pana in fundul urechilor, a maduvei, a organelor si zboara lovindu-se de peretii bisericii neputincioase sa imprastie credinta si glasuri spre alte limite. Icoanele stau nemiscate privind inertia degetelor in cruce, dezamortindu-si mana nelegitima s-o duca spre piept...neputinta, neputinta e in floare, in floarea ce sta asezata in mijlocul altarului...vantul ridica focul lumanarilor, vapaia ce arde sufletele oamenilor..si-i spune adio...adio, adio adioului, adio bisericii...februarie 2012
